Pentru cei ce se delectează cu povestiri mai puţin obișnuite din cadrul birocraţiei de stat, m-am hotărât să aştern o întâmplare al cărei deznodământ se creionează zilele acestea:
Era anul 2002. Dosarul de concurs pentru un post de conferenţiar din catedra de ştiinţe politice din UPB se întoarce de la minister cu observaţia că rezultatul concursului va putea fi validat numai după îndeplinirea condiţiilor legale. Mai exact, candidatul ce precizase ca are o carte în curs de publicare va trebui mai întâi să publice cartea.
Cartea a fost publicată, dar 6 ani mai târziu, astfel că în anul 2008 acelaşi candidat a solicitat recunoaşterea rezultatelor concursului desfăşurat în 2002. De la minister răspuns a fost că îndeplinirea precizării din 2002 avea un termen limită de 12 luni, astfel încât concursul trebuie refăcut. Discuţiile între minister şi UPB au continuat şi în 2009, UPB observând (prin persoana Ecaterinei Adronescu, lucru nelipsit de importanţă) că deşi precizarea nu fusese satisfăcută, ministerul ar fi avut obligaţia să închidă dosarul de concurs printr-un verdict negativ, verdict ce lipsea. În cele din urmă dosarul de concurs este validat în mai 2009.
Nici o lună mai târziu titularul postului înaintează cererea de recunoaştere a încadrării pe post de conferenţiar începând cu anul 2002, acesta fiind anul concursului de titularizare, precum şi acordarea diferenţelor salariale.
Conferenţiarul a fost însă încadrat începând cu anul 2008 (deşi decizia de validare a concursului a venit în 2009), înfierbântând astfel spiritele, făcând din ce în ce mai sonore ameninţările cu aducerea în faţa instanţei.
Povestirea pune în lumină mai degrabă valori prin care se definesc unii angajaţi ai instituţiilor publice: carte în curs de publicare ce ajunge să vadă lumina tiparului 6 ani mai târziu, evitarea unui nou concurs prin invocarea unor deficienţe legislative, şi în final, solicitarea unor beneficii materiale pentru o calificare ce nu a fost demonstrată decât ani mai târziu, pentru că până la urma e vorba de bani de la stat.
Vor fi cei ce spun că atâta timp cât legea e neclară, e dreptul, poate chiar datoria individului să exploateze deficienţele de reguli. Eu unul nu cred asta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu