Don't waste time elsewhere

In aeroportul din Otopeni ruleaza o reclama de 60 de secunde de promovare a Romaniei. Dupa o serie de imagini idilece ce aveau pretentia de a prezenta Romania, marea incheiere a spotului lasa pe eran sa zaboveasca sloganul campaniei: "Don't waste time elsewhere". Imaginile mi s-au parut total lipsite de personalitate, dar sloganul m-a surprins prin lipsa totala de fluenta in engleza. Suna chiar prost. Sunt dispus sa accept unele compromisuri in formulare, pentru promovarea unui continut penetrant. Nu e cazul sloganului de fata. In primul rand spotul incerca sa prezinte Romania ca o destinatie turistica. Nu cred ca vreun turist se gandeste la vacanta ca o pierdere de timp. Cred ca un astfel de slogan este perceput ca si agresiv, poate chiar judgemental.

O dimensiune mai amuzanta a sloganului este traducerea: "Veniti in Romania sa vedeti cu se pierde cu adevarat timpul".

second hand coke

Povestirea este una foarte simpla.
Se da un grup mixt: 10 studenti romani, 2 olandezi. Unul dintre studentii romani dupa ce termina un meniu de Burger King vrea sa arunce paharul de cola ce mai avea jumatate de continut. Unul dintre olandezi decreteaza ca asta ar fi risipa si scoate o sticla de plastic (nu de unica folosinta) si goleste cotinutul paharului in propria sticla.

Asta mi-a adus aminte de plasele din material textil de vanzare in Anglia: "One bag for life". Nu cred ca exista macar unul dintre studenti romani care sa aiba o sticla pe care sa o foloseasca pentru refill. Mai mult, nu vad repetata scena in Romania, in care un tanar sa solicite continutul semi-consumat al unui pahar de cola.

Din pacate, cel mai adesea, citim o astfel de situatie, drept o dovada de zgarcenie sau saracie, si ratam dimensiunea ecologista. Norocul meu a fost ca situatia s-a intamplat in Olanda si nu in Bulgaria..

... medidatii pe marginea birocratiei de stat

Deseori a trebuit sa incerc sa calmez colaboratori apropiati nervosi din cauza lipsei de promptitudine a secretariatului Facultatii de Automatica si Calculatoare fata de solicitarile studentesti. Cel mai adesea, le explic ca birocratia noastra nu e neaparat mai ineficienta decat cea din Franta spre exemplu, singura diferenta importanta fiind ca o secretara dintr-o facultate vestica are de raspuns la cererile a 50 de studenti in vreme ce la noi exista o singura secretara la 650 de studenti. Cu alte cuvinte, vina nu o poarta secretara, ci sistemul.Vineri mi-a venit mie randul sa imi incerc fortele in dificila sarcina de a obtine o adeverinta de angajat UPB, deci de infruntat balaurul birocratic al Rectoratului. Am intrat in biroul de personal in care o secretara amabila mi-a dat adeverinta in mai putin de un minut.

Din pacate adeverinta trebuia stampilata. Asa ca am fost rerutat spre "Directia de informatizare si resurse umane". Aici mi s-a explicat scurt ca trebuie mai intai sa obtin semnatura dnului director inainte de a putea primi stampila mult dorita. Am ajuns astfel sa ma pozitionez strategic la usa dnului director. Si stai, si stai. Dnul director vorbea la telefon, asa ca am mai stat. In total mai bine de 20 de minute. Intre timp au mai venit inca 3 profesori, care s-au asezat docili la coada. Cand am ajuns in fata dnului director am incercat sa ii zic ca sistemul nu functioneaza bine, cand 4 cadre didactice ajung sa isi piarda 20 de minute in fata biroului sau. M-a expediat rapid: "Asta este parerea TA". Desi folosisem un ton politicos si persoana a doua plural, prin simpla mea pozitie critica am retrogradat la persoana a doua singular.

Problema nu e cu cele 20 de minute, ci cu sistemul care solicita angajatilor sa se prezinte umili in fata directorului pentru a lua adeverinta. Bineinteles ca directorul nu are acces la registrele de angajati si ca semneaza orice i se trimite de la secretariat, dar scurcircuitarea acestui lant prin plasarea stampilei direct la secretarea ce mi-a dat si adeverinta, nu i-ar mai fi oferit dnului director senzatia de control a institutiei. Aceasta senzatie este piatra de temelie a birocratiei de stat. Oamenii avanseaza ierarhic nu numai pentru un ban in plus la salariu, ci si pentru satisfacerea acestei senzatii.