luni, 30 august 2010
Desensibilizarea noastră cea de toate zilele
Unul dintre cele mai dificile lucruri într-o societate a abundenței este să îți păstrezi puterea de a reacționa. Avem prea multe oportunități așa că ne temem să mai facem alegeri. Suntem înconjurați de atâtea lucruri ce sunt menite să ne atragă atenția, încât rămânem insensibili.
duminică, 29 august 2010
Cine mai are nevoie de doctrină?
Am fost surprins să vad concretizată lipsa de apreciere pentru doctrină în școala de vara a UNPR, ce se desfășoară sub sloganul: „Interesul National - soluții, nu doctrine”. În viziunea UNPR, lipsa de acuratețe a judecăților doctrinare poate fi înlocuită de raportarea la o valoare comună: „interesul național”. Această sintagmă desprinsă din Caragiale, are sens atât în doctrina liberală, cât și în cea conservatoare sau socialistă; are sens atât pentru patroni, cât și pentru tineri, sau mamele singure. Toate aceste sensuri, cel mai adesea, nu au nimic în comun, poziționând evenimentul național UNPR strict în spectrul demagogiei.
Trebuie precizat că până acum, nu există nici o aliniere doctrinară pe site-ul partidului [1], sau în articolele și interviurile semnate de cei ce definesc direcția acestui partid.
[1] http://www.unpr.eu
sâmbătă, 28 august 2010
Viziunea liberala
Viziunea economică liberală, ce ar trebui să justifice numeroasele corturi PNL care au împânzit Bucureștiul, este lipsită de sens. Eu cred că orice soluție sau analiză economică trebuie să includă identificarea resurselor financiare. Arhitecții doctrinei economice PNL sunt de altă părere. Într-o perioadă în care cuvântul de ordine în toate cancelariile europene, de la Londra la Madrid, este reducerea deficitului bugetar prin restrângerea cheltuielilor, PNL trivializează principiile economice keynesiene într-un viziune ce aparține mai degrabă unui adolescent ce locuiește cu părinții.
O întrebare relevantă este: ce economiști stau în spatele acestei viziuni? Nu foarte surprinzător, PNL a reușit să îndepărteze din rândurile sale nu mai puțin de 3 foști miniștri de finanțe: Daniel Dăianu (ce nu s-a mai regăsit pe listele europarlamentare în 2009), Ionuț Popescu (arhitectul cotei unice de impozitare, destituit în momentul semnalării primelor derapaje bugetare în 2005) și Sebastian Vlădescu. Nu există nici un nume cu rezonanță pentru lumea financiară în rândurile actualei garnituri PNL, acest lucru fiind dovedit și de nominalizarea lui Bogdan Olteanu pentru poziția de viceguvernator al BNR. Trecând peste demersul de politizare a Băncii Naționale prin numirea unui politician de carieră pe o poziție foarte influentă, rămâne eroziunea celei mai stabile instituții economice din România prin promovarea unei persoane lipsite de argumente profesionale. Tragedia este ca într-un partid lipsit de viziune economică coerentă, dar mai ales de oameni care să întrupeze această viziune, Bogdan Olteanu este cel mai competent economist.
sâmbătă, 21 august 2010
Spune-ți părerea... doar dacă ești de acord
30 de minute mai târziu cortul PNL era tot la intrarea metroului. Lipsea doar mica porțiune „cu pricina” din foia pe care scrisesem mai devreme.
Fără constrângerea unei pagini de hârtie m-am gândit să îmi exprim totuși părerea. Cred că PNL este cel mai iresponsabil partid în privința politicilor economice. Capitalul său politic nu vine din ingeniozitatea soluțiilor economice, din valoarea echipei de politicieni, din lista realizărilor după 4 ani de guvernare. Principalul mecanism de promovare a doctrinei liberare a devenit polarizarea societății românești în adversari sau susținători ai domnului Băsescu. Argumentele deseori sunt pur emoționale.
La mai bine de 3 ani de la suspendarea președintelui, PNL și PSD nu au reușit să ilustreze un singur exemplu de încălcare al constituției.
Nu lipsa articulării doctrinei politice descalifică PNL din poziția mesianică în care și-ar dori să apară alegătorilor. În ultimii ani PNL și-a creat o identitate din minimizarea importanței, uneori chiar demonizarea organismelor financiare internaționale: de la FMI, banca mondială, până la agențiile de rating. Guvernul Tăriceanu este singurul guvern în ultimi 15 ani ce nu a reușit să semneze nici un acord cu FMI. Acest mediu lipsit de validare externă a produs într-o perioadă de creștere economică susținută cele mai mari derapaje bugetare.
Opoziția mult mediatizată față de actualele acorduri cu FMI este viscerală și lipsită de argumente economice.
Cred că in absența unei clase politice profesioniste și a unor repere nonguvernamentale fără cusur, șansa României nu ține de delegarea încrederii în soluții mesianice oferite de vreun partid politic. Alinierea la procedurile internaționale, validarea organismelor financiare mondiale reprezintă pârghiile prin care putem judeca mult mai obiectiv performanțele economice și în ultimă instanță crea politicienii de carieră de care să nu ne mai fie rușine.