marți, 19 mai 2009

de ce urasc papucii

Papucii, mai ales in cazul barbatilor, mi se par o delaratie de abdicare de la orice demers sportiv. Imi intretin iluzia ca incaltat in pantofi sau adidasi ai pasul mai alert si chair un tonus mai vioi.

Am, fara indoiala, o partinire fata de acest obiect, fata de imaginea talpilor tarsiite, fata de firele de par itite printre baretele de plastic, fata de micile ticuri ce le aduce. In fata mea tocmai a trecut un tip la 25 de ani. A pasit cu degetul cel mare ridicat, incercat inconstient sa obtina o mai mare autoritate in fata unor papuci de platic ce erau mult mai doritori sa ramana pe podea, decat sa il urmeze.

Septembrie 2004. Honk Kong. Primul soc cultural in fata metropolei, guvernata atat de temperaturi ridicate, cat si de umiditate disconfortanta, a fost absenta totala a papucilor. Nu doar in cazul barbatilor, dar si in cel al femeilor. Eram la cativa kilometrii de China, iar autonomia acetui tinut incepea de la o talpile trecatorilor.

Realizez meritele de conservare a bugetelor personale pe care le aduce optinea cumpararii unor papuci, dar in cazul Romaniei acestia au incetat sa fie purtati ca o distinctie a modestiei. Pentru mine reprezinta o afirmare a democratizarii valorilor estetice in modul cel mai grobian.

marți, 5 mai 2009

despre reguli

Ora 8:20, duminica. Statia de metrou Titan. In ciuda eforturilor mele de a ma teleporta de la inaltimea scarilor impresionantei stati la poalele acestora, metroul inchide usile. Un val de instristare ma incearca in vreme ce continuui coborarea. Ajung pe peron, langa trenul cu toate usile inchise. Brusc cu naturaletea celui mai cotidian gest, mecanicul ce supraveghese inchiderea usilor ma indeamna sa intru in cabina de conducere: "Intrati pe aici. Nu are rost sa mai deschidem inca o data usile". Suna mai degraba o scuza, decat o inedita oferta pentru castigarea a 10 minute.

Pentru cateva clipe m-am simtit vinovat pentru pretuirea exagerata pe care, eu, o am pentru reguli. Aceleasi clipe in care am trecut prin cabina de conducere si am deschis usa spre primul vagon. Trenul era aproape gol. Desi numarul mic al calatorilor nu face mai putin important gestul mecanicului, nu pot sa imi inchipui scena intr-o dimineata aglomerata.
Indignarea in fata unor functionari ce aplica strict litera unui regulament, nu se compara ce frustrarea cauzata in momentul in care ma simt victima arbitrariului unuia. Pe cat de indreptatita a fost aprecierea gestului mecanicului, pe atat ar fi fost de exagerata indignarea in fata unei atitudini indiferente din partea lui.

Intr-un sistem ideal ar trebui sa reusim sa avem un produs educational distinct pentru aptitudinile si nevoile fiecarui student. Din pacate regulile din universitate pornesc de la admiterea dificultati unui astfel de demers. Bineinteles ca am putea adapta regulile in unele cazuri fara costuri insemnate pentru sistem. Deseori costul nu este usor de apreciat, si intr-un sistem atat de dinamic precum cel universitar, multi (inclusiv eu) aleg conformismul respectarii regulilor, in dauna eficentei amendarii lor in fuctie de context.

Din tot incidentul am mai retinut ceva: numarul trenului era 2117.

sâmbătă, 2 mai 2009

1 mai fericit!

Mi-am amintit de ajunul revelinului 2007-2008, cand plimbandu-ma in Barcelona, am fost surprins de lipsa totala de festivism sau de pregatire. 31 decembrie in Barcelona este o zi ca oricare alta, in care poate zabovesti mai mult la restaurant, dar atat. Nu betii, sau mese somptuoase. Nu reuniuni de famillie, sau pretexte de dezmat.

Cred ca in patima cu care ne bucuram de sarbatorile romanesti, se ascude o dovada a unei vieti dezechilibrate, traite la termen: muncim pe rupte, ne refuzam atatea lucruri in asteptarea acestor momente de suspendare a regulilor.

Sustenabilitatea fericirii este o arta prea putin cunoscuta la noi. E atat de plictisitor sa te simti bine zi de zi.

O fosta prietena imi spunea cat de mult indrageste sarbatorile fara urari. Ce moment mai bun decat 1 mai este sa te gandesti cat de simplu este sa fi fericit. Mai ales daca ai optat sa nu mergi la mare :).