vineri, 3 septembrie 2010

Feminism 0.1

Primul lucru ce mă impresionează la Starcraft 2 este atenția pentru cel mai mic detaliu: totul pare construit cu mare minuțiozitate: de la intrigă, personaje, voci, decoruri, muzică. Totuși în acest univers coerent și captivant am fost șocat de forța unuia dintre stereotipurile mele preferate: tocurile.

Diferențele dintre sexe sunt adesea minimizate, mai ales când se referă la un lucru atât de superficial precum îmbrăcămintea. Faptul că de zeci de ani femeile au acceptat valorizarea tocurilor (sau măcar și-au păstrat neutralitatea față subiect), nu aduce normele de confort pentru cele două sexe pe picior de egalitate.

Această autoamăgire masculină trece de normele de confort și deseori intra în conflict cu coerența unor scenarii bine construite.

În Star Trek Voyager, Jeri Ryan, recuperată din colectivul Borg este în continuă căutare a eficienței. Din păcate autorii serialului nu se străduiesc să lămurească beneficiile purtării de tocuri de 6 cm pentru activitățile de pe o nava spațială.

Scenariul nu este punctul forte al filmului Catwoman. Este totuși greu de înțeles cum o ajutau tocurile pe Halle Berry în confruntările cu criminalii, mai ales când deseori aceste întâlniri deveneau adevărate spectacole de acrobație.

Din păcate lista continuă cu Starcraft 2. Momentul epic al apariției Reginei Spadelor (Queen of Blades) din Hive, prilejuiește un periplu al camerei ce se încheie printr-un cadru panoramic centrat în spatele său. Din acest unghi putem admira atât aripile impozante, dar și tocurile cui. Pentru o rasă ce întrupează puritatea esenței, zergii au cam dat-o în bară încredințându-și imaginea unor cronicari mai puțin preocupați de consecvență, cât de propriile fetișuri :).

miercuri, 1 septembrie 2010

A venit toamna!

„Hosturile virtuale economisește spațiu cea ce ajută la funcționarea rapidă a serverului apache.

Și dacă ne gândim bine fiind hosturi virtuale au și un rol de securitate pentru tot felul de atacuri pe server.

Serverul apache este un server care se bazează pe trimiterea și recepționarea pachetelor și hosturile virtuale asigură aceste tranzacții de pachete cu numere foarte mari de pachete pentru a nu bloca serverul apache.”

luni, 30 august 2010

Desensibilizarea noastră cea de toate zilele


Unul dintre cele mai dificile lucruri într-o societate a abundenței este să îți păstrezi puterea de a reacționa. Avem prea multe oportunități așa că ne temem să mai facem alegeri. Suntem înconjurați de atâtea lucruri ce sunt menite să ne atragă atenția, încât rămânem insensibili.

duminică, 29 august 2010

Cine mai are nevoie de doctrină?

Dezamăgirea față de mediul politic românesc se răsfrânge nejustificat și asupra motivației de a judeca actele politice prin prisma doctrinei din care se revendică. Doctrina politică reprezintă un set de prejudecăți ce ne ajută să procesăm rapid un volum mare de informații. Ca orice prejudecată, doctrina poate oferi soluții suboptimale, poate da uneori greș, dar la nivel statistic raportarea la doctrină oferă coerența acțiunilor politice. Pentru cei dezamăgiți de lipsa de precizie a raportării acțiunilor la doctrină, soluția ar trebui să fie judecarea fiecărei acțiuni în parte și nu refugiul față de orice judecată politică.

Am fost surprins să vad concretizată lipsa de apreciere pentru doctrină în școala de vara a UNPR, ce se desfășoară sub sloganul: „Interesul National - soluții, nu doctrine”. În viziunea UNPR, lipsa de acuratețe a judecăților doctrinare poate fi înlocuită de raportarea la o valoare comună: „interesul național”. Această sintagmă desprinsă din Caragiale, are sens atât în doctrina liberală, cât și în cea conservatoare sau socialistă; are sens atât pentru patroni, cât și pentru tineri, sau mamele singure. Toate aceste sensuri, cel mai adesea, nu au nimic în comun, poziționând evenimentul național UNPR strict în spectrul demagogiei.

Trebuie precizat că până acum, nu există nici o aliniere doctrinară pe site-ul partidului [1], sau în articolele și interviurile semnate de cei ce definesc direcția acestui partid.

[1] http://www.unpr.eu

sâmbătă, 28 august 2010

Viziunea liberala

Curiozitatea mea față de soluțiile economice propuse de PNL m-au dus către site-ul partidului: http://www.pnl.ro/ViziuneaLiberala.html.

Viziunea economică liberală, ce ar trebui să justifice numeroasele corturi PNL care au împânzit Bucureștiul, este lipsită de sens. Eu cred că orice soluție sau analiză economică trebuie să includă identificarea resurselor financiare. Arhitecții doctrinei economice PNL sunt de altă părere. Într-o perioadă în care cuvântul de ordine în toate cancelariile europene, de la Londra la Madrid, este reducerea deficitului bugetar prin restrângerea cheltuielilor, PNL trivializează principiile economice keynesiene într-un viziune ce aparține mai degrabă unui adolescent ce locuiește cu părinții.

O întrebare relevantă este: ce economiști stau în spatele acestei viziuni? Nu foarte surprinzător, PNL a reușit să îndepărteze din rândurile sale nu mai puțin de 3 foști miniștri de finanțe: Daniel Dăianu (ce nu s-a mai regăsit pe listele europarlamentare în 2009), Ionuț Popescu (arhitectul cotei unice de impozitare, destituit în momentul semnalării primelor derapaje bugetare în 2005) și Sebastian Vlădescu. Nu există nici un nume cu rezonanță pentru lumea financiară în rândurile actualei garnituri PNL, acest lucru fiind dovedit și de nominalizarea lui Bogdan Olteanu pentru poziția de viceguvernator al BNR. Trecând peste demersul de politizare a Băncii Naționale prin numirea unui politician de carieră pe o poziție foarte influentă, rămâne eroziunea celei mai stabile instituții economice din România prin promovarea unei persoane lipsite de argumente profesionale. Tragedia este ca într-un partid lipsit de viziune economică coerentă, dar mai ales de oameni care să întrupeze această viziune, Bogdan Olteanu este cel mai competent economist.

sâmbătă, 21 august 2010

Spune-ți părerea... doar dacă ești de acord

Sâmbătă 21 August, ora 9:30. La stația de metrou este un cort organizat de PNL, alături de care este o tablă pe care trecătorii sunt încurajați să își spună părerea. Pe cele patru laturi ale cortului scrie „PNL face economie”. Am mers către cei doi tineri ce împărțeau o măsuță în umbra cortului și i-am întrebat dacă îndemnul de a îmi exprima părerea este real. Am primit un marker, așa că am adăugat: „PNL = deficit bugetar maxim”.

30 de minute mai târziu cortul PNL era tot la intrarea metroului. Lipsea doar mica porțiune „cu pricina” din foia pe care scrisesem mai devreme.

Fără constrângerea unei pagini de hârtie m-am gândit să îmi exprim totuși părerea. Cred că PNL este cel mai iresponsabil partid în privința politicilor economice. Capitalul său politic nu vine din ingeniozitatea soluțiilor economice, din valoarea echipei de politicieni, din lista realizărilor după 4 ani de guvernare. Principalul mecanism de promovare a doctrinei liberare a devenit polarizarea societății românești în adversari sau susținători ai domnului Băsescu. Argumentele deseori sunt pur emoționale.

La mai bine de 3 ani de la suspendarea președintelui, PNL și PSD nu au reușit să ilustreze un singur exemplu de încălcare al constituției.

Nu lipsa articulării doctrinei politice descalifică PNL din poziția mesianică în care și-ar dori să apară alegătorilor. În ultimii ani PNL și-a creat o identitate din minimizarea importanței, uneori chiar demonizarea organismelor financiare internaționale: de la FMI, banca mondială, până la agențiile de rating. Guvernul Tăriceanu este singurul guvern în ultimi 15 ani ce nu a reușit să semneze nici un acord cu FMI. Acest mediu lipsit de validare externă a produs într-o perioadă de creștere economică susținută cele mai mari derapaje bugetare.

Opoziția mult mediatizată față de actualele acorduri cu FMI este viscerală și lipsită de argumente economice.

Cred că in absența unei clase politice profesioniste și a unor repere nonguvernamentale fără cusur, șansa României nu ține de delegarea încrederii în soluții mesianice oferite de vreun partid politic. Alinierea la procedurile internaționale, validarea organismelor financiare mondiale reprezintă pârghiile prin care putem judeca mult mai obiectiv performanțele economice și în ultimă instanță crea politicienii de carieră de care să nu ne mai fie rușine.

luni, 1 martie 2010

Politetea occidentală la Auschwitz

Fiecare dintre noi avem cultivate conștient sau nu, mecanisme complexe pentru tratarea situațiilor inconfortabile. Sunt totuși situații extraordinare ce depăsesc puterea noastră de a ne "alinia" normelor sociale.

Am fost în urmă cu două zile în muzeul construit pe ruinele lagărelor de concentrare de la Auschwitz. Primul șoc a fost produs fără îndoială de confruntarea cu detaliile dezumanizării produse de a lungul a mai bine de 4 ani.

Am trăit o stare de anxietate, de nefiresc pe care m-am grăbit să o pun în seama atmosferei lagărului de concentrare. Abia dupa o vreme am realizat ca neliniștea mea venea mai degrabă din observarea expresiilor turiștilor, având deseori fețe pictate cu un zâmbete înțelegătoare. Am înteles că zâmbetul acela nu era o formă de acceptare, sau de complicitate, ci o formă a neputinței de a găsi ceva "potrivit" de spus, ceva "potrivit" de gândit.

Și cu toate acestea, șirurile lungi de turiști zâmbitori ce străbateau ulițele lagărului de concentrare m-au făcut sa mă întreb asupra utilității acestui exercițiu. Cât de curând fiecare dintre noi va "îndepartă" astfel de amintiri de neînțeles? Are societatea occidentală o moștenire vie în istoria acestor atrocități? Ne schimbă măcar superficial modul de a înțelege lumea? Și poate cea mai importantă întrebare dintre toate: unde au fost vizitatorii lagărelor de concentrare în timpul genocidului khmer, sau al celui rwandez?