Acum un an m-am decis sa imi cumpar un laptop cat mai usor si cat mai ieftin, dar care sa aiba o tastatura neredusa. Achizitia odata facuta, am avut singura surpriza neplacuta de a nu reusi, nici in Windows, nici in Linux sa conving placa de sunet sa spuna pis. Dupa un numar de incercari am decis ca problema e hardware si ca il voi duce in service. Am amanat luna de luna, pana cand zilele trecute am realizat ca ultima zi de garantie tocmai trecuse. Suparat pe lipsa mea de determinare a trebuit sa ma recunosc invins.
Povestea nu se termina aici, ci mai continua inca o zi, pentru ca la mai putin de 48 de ore de la expirarea garantiei, deschizand laptopul am incremenit in acordurile Windows XP Startup.wav. Da, era laptopul meu.
Incantarea in fata unei probleme rezolvate se amesteca cu nemultumirea in fata incompententei de a gasi drivere potrivite timp de un an de zile. Natura mea conservatoare acceptase fara rezerve limitarea a-fona a laptopului, iar noua voce imi starnea mai degraba neliniste decat multumire. Trebuia acum sa imi redefinesc relatia cu laptopul: mai sunt eu indreptatit acum sa imi doresc un alt laptop? Am dezamagit propriul meu laptop?
Singurul lucru clar e ca eu nu pot privi laptopul pe care imi scriu blogul ca pe un obiect. Desi poate ar trebui :).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu