de ce urasc papucii

Papucii, mai ales in cazul barbatilor, mi se par o delaratie de abdicare de la orice demers sportiv. Imi intretin iluzia ca incaltat in pantofi sau adidasi ai pasul mai alert si chair un tonus mai vioi.

Am, fara indoiala, o partinire fata de acest obiect, fata de imaginea talpilor tarsiite, fata de firele de par itite printre baretele de plastic, fata de micile ticuri ce le aduce. In fata mea tocmai a trecut un tip la 25 de ani. A pasit cu degetul cel mare ridicat, incercat inconstient sa obtina o mai mare autoritate in fata unor papuci de platic ce erau mult mai doritori sa ramana pe podea, decat sa il urmeze.

Septembrie 2004. Honk Kong. Primul soc cultural in fata metropolei, guvernata atat de temperaturi ridicate, cat si de umiditate disconfortanta, a fost absenta totala a papucilor. Nu doar in cazul barbatilor, dar si in cel al femeilor. Eram la cativa kilometrii de China, iar autonomia acetui tinut incepea de la o talpile trecatorilor.

Realizez meritele de conservare a bugetelor personale pe care le aduce optinea cumpararii unor papuci, dar in cazul Romaniei acestia au incetat sa fie purtati ca o distinctie a modestiei. Pentru mine reprezinta o afirmare a democratizarii valorilor estetice in modul cel mai grobian.

despre reguli

Ora 8:20, duminica. Statia de metrou Titan. In ciuda eforturilor mele de a ma teleporta de la inaltimea scarilor impresionantei stati la poalele acestora, metroul inchide usile. Un val de instristare ma incearca in vreme ce continuui coborarea. Ajung pe peron, langa trenul cu toate usile inchise. Brusc cu naturaletea celui mai cotidian gest, mecanicul ce supraveghese inchiderea usilor ma indeamna sa intru in cabina de conducere: "Intrati pe aici. Nu are rost sa mai deschidem inca o data usile". Suna mai degraba o scuza, decat o inedita oferta pentru castigarea a 10 minute.

Pentru cateva clipe m-am simtit vinovat pentru pretuirea exagerata pe care, eu, o am pentru reguli. Aceleasi clipe in care am trecut prin cabina de conducere si am deschis usa spre primul vagon. Trenul era aproape gol. Desi numarul mic al calatorilor nu face mai putin important gestul mecanicului, nu pot sa imi inchipui scena intr-o dimineata aglomerata.
Indignarea in fata unor functionari ce aplica strict litera unui regulament, nu se compara ce frustrarea cauzata in momentul in care ma simt victima arbitrariului unuia. Pe cat de indreptatita a fost aprecierea gestului mecanicului, pe atat ar fi fost de exagerata indignarea in fata unei atitudini indiferente din partea lui.

Intr-un sistem ideal ar trebui sa reusim sa avem un produs educational distinct pentru aptitudinile si nevoile fiecarui student. Din pacate regulile din universitate pornesc de la admiterea dificultati unui astfel de demers. Bineinteles ca am putea adapta regulile in unele cazuri fara costuri insemnate pentru sistem. Deseori costul nu este usor de apreciat, si intr-un sistem atat de dinamic precum cel universitar, multi (inclusiv eu) aleg conformismul respectarii regulilor, in dauna eficentei amendarii lor in fuctie de context.

Din tot incidentul am mai retinut ceva: numarul trenului era 2117.

1 mai fericit!

Mi-am amintit de ajunul revelinului 2007-2008, cand plimbandu-ma in Barcelona, am fost surprins de lipsa totala de festivism sau de pregatire. 31 decembrie in Barcelona este o zi ca oricare alta, in care poate zabovesti mai mult la restaurant, dar atat. Nu betii, sau mese somptuoase. Nu reuniuni de famillie, sau pretexte de dezmat.

Cred ca in patima cu care ne bucuram de sarbatorile romanesti, se ascude o dovada a unei vieti dezechilibrate, traite la termen: muncim pe rupte, ne refuzam atatea lucruri in asteptarea acestor momente de suspendare a regulilor.

Sustenabilitatea fericirii este o arta prea putin cunoscuta la noi. E atat de plictisitor sa te simti bine zi de zi.

O fosta prietena imi spunea cat de mult indrageste sarbatorile fara urari. Ce moment mai bun decat 1 mai este sa te gandesti cat de simplu este sa fi fericit. Mai ales daca ai optat sa nu mergi la mare :).

jena de a spune nu

Ora 12:00. Statia de Metrou Uniri. De scanul pe care stateam se apropie un individ la 45 de ani cu o mapa in mana. Din fericire, nu eu eram tinta, ci cu vecinul meu de scaun. Fara formula de introducere, fara prezentare, individul se lanseaza intro cerere de o inocenta dezarmanta: "As dori sa candidez pentur parlamentul european. Am pentru aceasta nevoie de semnaturi de sustinere. Ma puteti ajuta si pe mine?"

Spre nesansa lui vecinul de scaun este neimpresionat: "D'omle, dar nici macar nu te cunosc".

Vanatorul de semnaturi pleaca cu foia fara antet catre o prada mai usoara: o doamna la 50 de ani ce citeste ziarul Ring. Discursul simplu merge la inima doamnei si aceata semneaza, fara sa se intereseze macar de numele candidatului, cu atat mai putin de doctrina sau programul acestuia. Toata interactiunea a durat un minut. Asa ca pana la venirea metroului mai apuca sa abordeze inca doua persoane, cu acelasi succes. 5 minute: 3 semnaturi de sustinere a unei candidaturi fara nume. Dintr-o data ma uit la vecinul meu de scaun cu un nou respect.

Chiar daca inteleg miza putin insemnata pe care o acordau cei 3 semnatari proaspetei figuri politice, cred ca rezultatul e mai degraba datorat presiunii de a nu refuza pe cineva, indiferent de natura absurda a cererii. Prea adesea suntem victimele dorintei de a fi pe placul celor din jur, chiar daca acestia sunt simpli necunoscuti. In cultura noastra exista o mare incarcatura de impolitete in actul de a te uita in ochii cuiva si ai spune simplu: Nu!

Operatiune diplome pe bani. Etapa pe senat

In cateva luni prima generatie de ingineri va absolvi ciclul de licenta compatibil cu obiectivele Bologna. Universitatea Politehnica din Bucuresti nu are o oferta de master clara, asa ca ne marginim sa privim cu sufletul la gura lupta ce se da intre interesele finaciare ale universitatilor particulare si cea mai neasteptata alianta: Basescu si PNL. Fara a intra in picanterii politice, trebuie totusi enuntata problema de fond: dupa multe eforturi de stabilire a unor standarde de evaluare a proceselor din sfera academica, la inceputul anului 2008, guvernul Tariceanu a dat o ordonanta ce stabilea ca programele (a se citi diplomele) de master, doctorat si studii postdoctorale pot fi organizate doar in urma unui proces de evaluare desfasurat de ARACIS. Parlamentul a spus insa, prin Legea 2/2008, ca nu e nevoie de verificarea vreunei institutii externe, organizarea unor astfel de studii putand fi facuta prin hotararea locala a senatului oricarei universitati.

Principiile unei piete perfecte ne spun ca daca va exista un jucator ce va face rabat de la calitate el va ajunge sa fie pedepsit de catre clienti. In invatamant produsul este complex, si dispozitia clientilor/studentilor de a admite frauda academica e foarte scazuta (mai ales cand nu poate fi vorba de o "returnare a anilor de studentie", precum in cazul returnarii banilor pentru un produs cu defecte). In fond, multi dintre studenti admit deschis ca singurul lucru pe care il asteapta de la facultate este o diploma. Din acest motiv exista si atatea oferte pentru diplome de cumparat prin posta (fara nici un curs).

Dincolo de legi sunt oamenii. In plina campanie electorala d-na Ecaterina Andronescu justifica legea in cauza pentru ziarul Cotidianul [1]: „Din experienţa personală vă pot spune ce se poate întâmpla. Vine Renault să înfiinţeze un masterat la mine, iar eu îi spun să aştepte trei luni ca să duc dosarul pentru evaluare la ARACIS şi să aştept să mă evalueze. Renault nu a aşteptat şi a plecat în Bulgaria să facă masterat“.

Personal gasesc cel putin neintemeiata obiectia fata de un proces de acreditare de 3 luni, mai ales cand in Politehnica (deci intern) organizarea programelor de master a inceput de un an si jumatate. Evident, eu nu am forta de promovare a unui program de master pe care o are o companie de talia Renault, totusi un responsabil al unei facultati de prestigiu confruntat cu situatia expusa de d-na Andronescu ar intrebat: "Sunteti interesat de o colaborare de durata, sau doar de o prezentare de companie?"

In acest moment mai exista un singur obstacol in fata adoptarii acestei legi: votul din senatul Romaniei. Din pacate d-na Andronescu, desi a devenit senator, continua sa fie unul dintre initiatorii acestei legi. Speram sa avem ori o justificare mai buna a oportunitatii acestei legi, ori macar un vot la vedere din partea dnei rector/ministru/senator.

[1] http://www.cotidianul.ro/parlamentarii_apara_prin_lege_fabricile_de_diplome-64769.html

6,66

Nu a fost lunga bucuria dnului Hurezeanu fata de decizia prin care Cristian Oprea a castigat procesul cu Traian Basescu [1], si uite ca "ziaristul" pentru care a a pus chezasie onoarea trustului sa iasa pe piata cu o un nou articol [2]. Sunt convins ca se va gasi o instanta care sa declare ca articolul ce invoca o cercetare si niste cifre clare (cu conotatii evidente) reprezinta tot o opinie.

Domnule Ursu, incercati sa mai rasfoiti cotidianul pe care il conduceti, chiar si fara presiunea unui proces intentat de presidentia Romaniei. Nu tot ce este legal este si deontologic.

[1] http://www.cotidianul.ro/ziaristul_oprea_l_a_ferit_pe_presedintele_basescu_de_dictatura-74864.html

[2] http://www.cotidianul.ro/basescu_un_presedinte_de_nota_6_66-75122.html

merita sa votezi?

Prietenii mei nu au votat cu PSD din cauza autostrazii Bechtel, concesionata fata licitatie in ajun de campanie electorala, pentru mitele date presei favorabile de catre guvernul Nastase (4 ani nu am avut guvern al Romaniei, ci doar guvernul Nastase), pentru recursurile in anulare promovate de presedintele "nejucator" Ion Iliescu, pentru care Romania plateste azi despagubiri uriase proprietarilor.

Prietenii mei au votat cu PSD datorita deducerii de impozitare pentru industria IT, pentru programul de combatere a abandonului scolar "cornul si laptele", pentru consecventa urmaririi proiectelor de integrare in NATO si UE, pentru constructia instutionala din Romania 2000-2004.

Prietenii mei nu au votat cu PD-L datorita scadalurilor promovate de Basescu, datorita spargenii guvernarii CDR in 1998, datorita haosului urbanistic din Bucuresti, a celui mai putin motivat primar general al capitalei, Adriean Videanu, din cauza semnarii legii privind majorarea cu 50% a salariilor profesorilor.

Prietenii mei au votat cu PD-L datorita stilului direct promovat de Basescu, a cotei unice de impozitare (simplificarea colectarii impozitelor), a raportului de condamnare a regimului comunist, a incercarilor de anchetare a marilor corupti, a raportului prezidential privind educatia, datorita opozitiei fata de marirea abrupta a pensiilor, a cresterii relevantei Romaniei pe scena politica internationala.

Prietenii mei nu au votat cu PNL din cauza ratarii unui guvern majoritar de dreapta in aprilie 2005 (la presiunile lui Dinu Patriciu), a pierderii unor personalitati de marca ale partidului prin plecarea acestora la PDL, a 3 ani jumate de pomeni electorale, datorita unui cor de ministri incompetenti.

Prietenii mei au votat cu PNL pentru ca il considera singurul partid de dreapta, pentru ca au vrut sa voteze impotriva PDL, pentru ca au vrut sa voteze impotriva PSD, si datorita simpatiei pentru underdog.

Prietenii mei nu au votat cu alianta PSD-PNL din cauza minimizarii ANI, a suspendarii presedintelui (in ciuda recomandarii Curtii Constitutionale si fara exemple clare privind incalcarea Constitutiei), a colegiilor electorale trasate de partidele politice, a de-reglementarii publicitatii electorale, pentru promovarea discursului tip Antena 1 (echivalenta cu Fox News) in mediul politic, pentru ca au rezonat cu filmuletul postat in final de campanie de Realitatea TV [1].

Prietenii mei nu au votat cu alianta PNL-PD din cauza ritmului extrem de lent de constructie de autostrazi si drumuri, a esecului luptei anticoruptie, a reformei lente din sanatate si a degradarii continue a examenului de bacalaureat.

Prietenii mei nu au votat cu PSD din cauza lui Adrian Nastase, Ion Iliescu, fratilor Sechelariu, Marian Oprisan, Viorel Hrebenciuc, Ecaterina Andronescu, Rodica Stanoiu.

Prietenii mei nu au votat cu PD-L din cauza lui Traian Basescu, Adriean Videanu, Anca Boagiu, Emil Boc.

Prietenii mei nu au votat cu PNL din cauza lui Calin Popescu Tariceanu, Norica Nicolai, Dinu Patriciu, Relu Fenechiul (Tudor Chiuraiu, Cristian David, Cristian Adomnitei), Decebal Traian Remes.

Prietenii mei au votat cu PSD datorita lui Mircea Geoana, Cristian Diaconescu, Dan Darabont, Ecaterina Andronescu, Victor Ponta.

Prietenii mei au votat cu PD-L datorita lui Traian Basescu, Liviu Negoita, Vasile Blaga, Emil Boc, Ionut Popescu, Theodor Stolojan.

Prietenii mei au votat cu PNL datorita lui Calin Popescu Tariceanu, Bogdan Olteanu, Ludovic si Leonard Orban, Teodor Melescanu.

Nu in cele din urma, am si prieteni care nu au putut sa isi gaseasca drumul prin acest labirint si nu s-au dus la vot. Mi s-a spus ca asa vor transmite un mesaj mediului politic. Lipsa de vot nu este un mesaj, iar optiunea lor, personal, o consider un esec al comunicarii, dar si un esec al responsabilizarii mediului politic.

[1] http://www.youtube.com/watch?v=5ks3CHatj6Q