Papucii, mai ales in cazul barbatilor, mi se par o delaratie de abdicare de la orice demers sportiv. Imi intretin iluzia ca incaltat in pantofi sau adidasi ai pasul mai alert si chair un tonus mai vioi.
Am, fara indoiala, o partinire fata de acest obiect, fata de imaginea talpilor tarsiite, fata de firele de par itite printre baretele de plastic, fata de micile ticuri ce le aduce. In fata mea tocmai a trecut un tip la 25 de ani. A pasit cu degetul cel mare ridicat, incercat inconstient sa obtina o mai mare autoritate in fata unor papuci de platic ce erau mult mai doritori sa ramana pe podea, decat sa il urmeze.
Septembrie 2004. Honk Kong. Primul soc cultural in fata metropolei, guvernata atat de temperaturi ridicate, cat si de umiditate disconfortanta, a fost absenta totala a papucilor. Nu doar in cazul barbatilor, dar si in cel al femeilor. Eram la cativa kilometrii de China, iar autonomia acetui tinut incepea de la o talpile trecatorilor.
Realizez meritele de conservare a bugetelor personale pe care le aduce optinea cumpararii unor papuci, dar in cazul Romaniei acestia au incetat sa fie purtati ca o distinctie a modestiei. Pentru mine reprezinta o afirmare a democratizarii valorilor estetice in modul cel mai grobian.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu