... capcana polemicii

Alegerile au trecut, dar televiziunile au rămas. A rămas și regretul unei campanii televizate ce a abandonat orice urmă de onestitate.

Atmosfera alegerilor încă plutește în aer. Regretele încă nu s-au stins, bucuriile sunt trăite cu o umbra de vinovăție.

Eu totuși sunt bucuros. In primul rând am scăpat de dependența de posturile de știri. Luni de zile am asistat erodarea deontologiei știrilor televizate. Am văzut la Realitatea un scurt montaj în care Emil Boc, premier interimar, promitea mărirea pensiilor, într-un scurt clip în care apoi Nicolae Ceaușescu promitea același lucru: mărirea pensiilor. Alăturarea asupra careia Adrian Ursu dorea să se discute nu avea nici o logica, dar un evident efect emoțional. Am văzut un Razvan Dumitrescu ce întreba plin de indignare: "In ce țară trăim, dacă principiul prezumției de nevinovație în lipsa dovezilor este pus la indoială. Traian Basescu acuza trustul Realitatea-Catavencu ca foloseste un film trucat si noi ar trebui sa demostram ca este vorba de un original. Nu el, cel ce lanseaza acuzatia".

Mai mult, am scapat de iluzia ca orice greseala poate fi corectata, orice argument combatut rational. Nu ne putem trai viata in continua defensiva in fata acuzatiilor fara noima. Trebuie sa purtam nu doar povara polemica a discutiilor pe care le purtam, dar si responsabilitatea selectarii interlocutorilor.

Luni 7 decembrie am sters din lista de programe a televizorului meu Realitatea TV si Antena 3.