vineri, 27 iunie 2008

Critica ratiunii subiective

Incercam sa promovam formulare de evaluare in care studentii sa isi exprime parerea despre cursuri. Dincolo de problema administrativa (sunt inca cursuri ce nu permit astfel de evaluari), mai exista o problema in intelegerea scopului unui astfel de demers. Nu voi adresa cantitatea insemnata de pareri exprimate in bascalie ce discrediteaza relevanta intregului proces. Ma voi opri asupra acelor pareri ce sesizeaza probleme aparute. Cel mai adesea astfel de evaluari vor exprima doar o valorizare, fara sa se straduiasca sa ofere o solutie.

Asteptarea studentilor este ca o data constientizata problema, titularul de curs sa incerce sa gaseasca o solutie. Din pacate raportarea unei probleme nu duce inevitabil la constientizarea sa.

Este foarte greu sa transmiti un mesaj critic care sa fie cu adevarat luat in seama. Prima reactie in fata unui mesaj critic este acela de a prezenta circumstantele. "Daca X ar intelege intreg contextul in mod sigur nu ar mai fi asa de indignat." Studentul insa nu e interesat nici de context, nici de asocierea unei responsabilitati, ci doar de problema specifica, si e normal sa fie asa.

Oferirea unei solutii muta discutia din sfera "cursul sucks" in zona "ar fi important sa face la curs asta". Reactia in primul caz este adesea una defensiva. In cel de al doilea este una polemica: "eu nu cred ca propunerea aduce cu adevarat un plus". In primul caz nu exista nici un dialog, in cel de al doilea exista potentialul unei comunicari.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu