[Universalitatea sensurilor] Laborator

Puțini dintre studenții și dascălii din universități se preocupă de diferențele structurale ale învățământului tehnic românesc. Acceptăm că pentru un viitor inginer, mai mult decât pentru orice alt tip de student, laboratoarele au un rol important, dar nu ne punem problema universalității înțelegerii termenului de laborator.

Ce au în comun activitățile de laborator din Imperial College London, Politecnico di Milano, Vrije Universiteit, EPFL (École Polytechnique Fédérale de Lausanne) și alte mari universități europene?

1. Modul de desfășurare. Cel mai adesea nivelul de interactivitate pe parcursul laboratorului este extrem de scăzut. Studenții primesc o listă de probleme și pot apela la ajutorul asistentului în cazul în care se blochează.

2. Asistenții de laborator sunt cel mai adesea doctoranzi care nu au nici plăcerea, nici dorință (și deseori nici competența) de a desfășura activități didactice la respectiva materie. Alocarea orelor didactice se face deseori fără a ține măcar seama de domeniul de cercetare al doctorandului.

3. Formațiile de lucru. In multe universități laboratorul se desfășoară cu 20, 30, chiar 80 de studenți. In realitate este vorba de o sala cu calculatoare în care studentul poate veni și parcuge o listă de probleme de laborator.

4. Transformarea orelor de aplicații în ore de seminar. Multe materii tehnice oferă doar o oră de discutare a aspectelor practice deschise de curs.

5. Notarea. Ponderea majoră cel mai adesea o are nota unui singur examen. Pentru unele cursuri vor fi notate temele cu o pondere între 10 și maxim 30%, aceasta fiind singura activitate notată de pe parcursul anului.

Fără a trece cu vederea limitările materiale cu care se confruntă atât studenții, cât și cadrele didactice din învățământul universitar tehnic românesc, laboratoarele care formează inginerii IT absolvenți în UPB sunt interactive, intense și îndrumate de asistenți direct interesați de temă. Aleg să cred că acestea sunt motive însemnate de optimism pentru viitoarea generație de ingineri instruiți în România.

Cine mai are nevoie de doctrină?

Dezamăgirea față de mediul politic românesc se răsfrânge nejustificat și asupra motivației de a judeca actele politice prin prisma doctrinei din care se revendică. Doctrina politică reprezintă un set de prejudecăți ce ne ajută să procesăm rapid un volum mare de informații. Ca orice prejudecată, doctrina poate oferi soluții suboptimale, poate da uneori greș, dar la nivel statistic raportarea la doctrină oferă coerența acțiunilor politice. Pentru cei dezamăgiți de lipsa de precizie a raportării acțiunilor la doctrină, soluția ar trebui să fie judecarea fiecărei acțiuni în parte și nu refugiul față de orice judecată politică.

Am fost surprins să vad concretizată lipsa de apreciere pentru doctrină în școala de vara a UNPR, ce se desfășoară sub sloganul: „Interesul National - soluții, nu doctrine”. În viziunea UNPR, lipsa de acuratețe a judecăților doctrinare poate fi înlocuită de raportarea la o valoare comună: „interesul național”. Această sintagmă desprinsă din Caragiale, are sens atât în doctrina liberală, cât și în cea conservatoare sau socialistă; are sens atât pentru patroni, cât și pentru tineri, sau mamele singure. Toate aceste sensuri, cel mai adesea, nu au nimic în comun, poziționând evenimentul național UNPR strict în spectrul demagogiei.

Trebuie precizat că până acum, nu există nici o aliniere doctrinară pe site-ul partidului [1], sau în articolele și interviurile semnate de cei ce definesc direcția acestui partid.

[1] http://www.unpr.eu

Viziunea liberala

Curiozitatea mea față de soluțiile economice propuse de PNL m-au dus către site-ul partidului: http://www.pnl.ro/ViziuneaLiberala.html.

Viziunea economică liberală, ce ar trebui să justifice numeroasele corturi PNL care au împânzit Bucureștiul, este lipsită de sens. Eu cred că orice soluție sau analiză economică trebuie să includă identificarea resurselor financiare. Arhitecții doctrinei economice PNL sunt de altă părere. Într-o perioadă în care cuvântul de ordine în toate cancelariile europene, de la Londra la Madrid, este reducerea deficitului bugetar prin restrângerea cheltuielilor, PNL trivializează principiile economice keynesiene într-un viziune ce aparține mai degrabă unui adolescent ce locuiește cu părinții.

O întrebare relevantă este: ce economiști stau în spatele acestei viziuni? Nu foarte surprinzător, PNL a reușit să îndepărteze din rândurile sale nu mai puțin de 3 foști miniștri de finanțe: Daniel Dăianu (ce nu s-a mai regăsit pe listele europarlamentare în 2009), Ionuț Popescu (arhitectul cotei unice de impozitare, destituit în momentul semnalării primelor derapaje bugetare în 2005) și Sebastian Vlădescu. Nu există nici un nume cu rezonanță pentru lumea financiară în rândurile actualei garnituri PNL, acest lucru fiind dovedit și de nominalizarea lui Bogdan Olteanu pentru poziția de viceguvernator al BNR. Trecând peste demersul de politizare a Băncii Naționale prin numirea unui politician de carieră pe o poziție foarte influentă, rămâne eroziunea celei mai stabile instituții economice din România prin promovarea unei persoane lipsite de argumente profesionale. Tragedia este ca într-un partid lipsit de viziune economică coerentă, dar mai ales de oameni care să întrupeze această viziune, Bogdan Olteanu este cel mai competent economist.

Spune-ți părerea... doar dacă ești de acord

Sâmbătă 21 August, ora 9:30. La stația de metrou este un cort organizat de PNL, alături de care este o tablă pe care trecătorii sunt încurajați să își spună părerea. Pe cele patru laturi ale cortului scrie „PNL face economie”. Am mers către cei doi tineri ce împărțeau o măsuță în umbra cortului și i-am întrebat dacă îndemnul de a îmi exprima părerea este real. Am primit un marker, așa că am adăugat: „PNL = deficit bugetar maxim”.

30 de minute mai târziu cortul PNL era tot la intrarea metroului. Lipsea doar mica porțiune „cu pricina” din foia pe care scrisesem mai devreme.

Fără constrângerea unei pagini de hârtie m-am gândit să îmi exprim totuși părerea. Cred că PNL este cel mai iresponsabil partid în privința politicilor economice. Capitalul său politic nu vine din ingeniozitatea soluțiilor economice, din valoarea echipei de politicieni, din lista realizărilor după 4 ani de guvernare. Principalul mecanism de promovare a doctrinei liberare a devenit polarizarea societății românești în adversari sau susținători ai domnului Băsescu. Argumentele deseori sunt pur emoționale.

La mai bine de 3 ani de la suspendarea președintelui, PNL și PSD nu au reușit să ilustreze un singur exemplu de încălcare al constituției.

Nu lipsa articulării doctrinei politice descalifică PNL din poziția mesianică în care și-ar dori să apară alegătorilor. În ultimii ani PNL și-a creat o identitate din minimizarea importanței, uneori chiar demonizarea organismelor financiare internaționale: de la FMI, banca mondială, până la agențiile de rating. Guvernul Tăriceanu este singurul guvern în ultimi 15 ani ce nu a reușit să semneze nici un acord cu FMI. Acest mediu lipsit de validare externă a produs într-o perioadă de creștere economică susținută cele mai mari derapaje bugetare.

Opoziția mult mediatizată față de actualele acorduri cu FMI este viscerală și lipsită de argumente economice.

Cred că in absența unei clase politice profesioniste și a unor repere nonguvernamentale fără cusur, șansa României nu ține de delegarea încrederii în soluții mesianice oferite de vreun partid politic. Alinierea la procedurile internaționale, validarea organismelor financiare mondiale reprezintă pârghiile prin care putem judeca mult mai obiectiv performanțele economice și în ultimă instanță crea politicienii de carieră de care să nu ne mai fie rușine.

Noul ministru al Educației

Avem un nou guvern și un nou ministru al învățământului. Înțeleg că sunt dezamăgiri legate de unele numiri, dar îmi e greu să înțeleg virulența contestărilor față de numirea lui Petru Funeriu la Ministerul Educației.

Aud în presă voci dezolate de lipsa de experiență, de incompatibilitatea unui inginer chimist cu funcția de ministru. Ce lipsește este tonul optimist față de un CV de excepție [1]. Evident că acest CV nu garanteză rezolvarea problemelor importante din învățământul românesc. Ar trebui totuși să îi acorde dnului Petru Funeriu o perioadă de grație înainte de a fi pronunțate păreri cu rezonanță de sentință.

[1] http://www.replicaonline.ro/daniel-petru_funeriu_nominalizat_pentru_functia_de_ministru_al_educatiei_9694.html

... capcana polemicii

Alegerile au trecut, dar televiziunile au rămas. A rămas și regretul unei campanii televizate ce a abandonat orice urmă de onestitate.

Atmosfera alegerilor încă plutește în aer. Regretele încă nu s-au stins, bucuriile sunt trăite cu o umbra de vinovăție.

Eu totuși sunt bucuros. In primul rând am scăpat de dependența de posturile de știri. Luni de zile am asistat erodarea deontologiei știrilor televizate. Am văzut la Realitatea un scurt montaj în care Emil Boc, premier interimar, promitea mărirea pensiilor, într-un scurt clip în care apoi Nicolae Ceaușescu promitea același lucru: mărirea pensiilor. Alăturarea asupra careia Adrian Ursu dorea să se discute nu avea nici o logica, dar un evident efect emoțional. Am văzut un Razvan Dumitrescu ce întreba plin de indignare: "In ce țară trăim, dacă principiul prezumției de nevinovație în lipsa dovezilor este pus la indoială. Traian Basescu acuza trustul Realitatea-Catavencu ca foloseste un film trucat si noi ar trebui sa demostram ca este vorba de un original. Nu el, cel ce lanseaza acuzatia".

Mai mult, am scapat de iluzia ca orice greseala poate fi corectata, orice argument combatut rational. Nu ne putem trai viata in continua defensiva in fata acuzatiilor fara noima. Trebuie sa purtam nu doar povara polemica a discutiilor pe care le purtam, dar si responsabilitatea selectarii interlocutorilor.

Luni 7 decembrie am sters din lista de programe a televizorului meu Realitatea TV si Antena 3.

eschiva #1

Am urmarit azi o parte din discursul lui Mircea Geoana in judetul Galati. Speram ca un partid de dimensiunile PSD sa poata angaja un strategist, si cativa autori de discursuri electorale. Cred ca m-am inselat.

Este adevarat ca Mircea Geoana se doreste un candidat al opozitiei (dupa 2 ani de sustinere a guvernului PNL si 1,5 ani de guvernare efectiva), dar ma sperie un mesaj eminamente negativ menit sa scoata in evidenta doar presupusele slabiciuni ale adversarului fara a se stradui sa se promoveze pe sine.

In Romania ne-am perfectionat in aratatul defectelor altora, si in eschiva fata de asumarea unor responsabilitati sau a unor tinte clare.

Un om om un vot, un student la calculatoare 0.15 voturi

Au trecut aproape doua saptamani de la alegerile europene. Primele in care nu am votat. Nu a fost un vot impotriva clasei politice. Nu cred in astfel de voturi. Iar celor ce se intereseaza de motive le pot spune simplu: am mers la urna de 17 ori din cele 18 ocazii de exercitiu de vot.

Mai putin placut e faptul ca prietenii pun conjunctura non-votului meu pe atasamentul fata de valorile IT: "Normal ca nu ai votat, pentru voi cei cu Internetul in nari, e prea fad sa pui stampila cu cerneala pe un petec de hartie."

E drept ca sunt deseori speriat de ce inteleg alesii nostri prin Internet, retea sau chiar laptop. Totusi nu cred ca vom avea o industrie IT, sau mult prea abuzata economie a cunoasterii, doar prin votul celor din mediul rural.

Explicatia non-votului ca semnal pentru clasa politica cred ca s-a demonetizat demult.

Sunt atasat de valorile comunitatii IT si nu pot sa nu inchei pe un ton mai optimist. Ultimele alegeri au adus in parlamentul european un reprezentant al tendintelor radicale de revizuire a drepturilor digitale: in Suedia, Pirate Party [1] a castigat 7,13% din voturi. Si chiar daca aceasta stire nu a ajuns in prea imbacsita presa romaneasca, este un semnal ca si noi, cei ce "ne ascundem" in spatele unei tastaturi, putem fi luati in seama.... doar daca mergem la vot!

[1] http://en.wikipedia.org/wiki/Pirate_Party

jena de a spune nu

Ora 12:00. Statia de Metrou Uniri. De scanul pe care stateam se apropie un individ la 45 de ani cu o mapa in mana. Din fericire, nu eu eram tinta, ci cu vecinul meu de scaun. Fara formula de introducere, fara prezentare, individul se lanseaza intro cerere de o inocenta dezarmanta: "As dori sa candidez pentur parlamentul european. Am pentru aceasta nevoie de semnaturi de sustinere. Ma puteti ajuta si pe mine?"

Spre nesansa lui vecinul de scaun este neimpresionat: "D'omle, dar nici macar nu te cunosc".

Vanatorul de semnaturi pleaca cu foia fara antet catre o prada mai usoara: o doamna la 50 de ani ce citeste ziarul Ring. Discursul simplu merge la inima doamnei si aceata semneaza, fara sa se intereseze macar de numele candidatului, cu atat mai putin de doctrina sau programul acestuia. Toata interactiunea a durat un minut. Asa ca pana la venirea metroului mai apuca sa abordeze inca doua persoane, cu acelasi succes. 5 minute: 3 semnaturi de sustinere a unei candidaturi fara nume. Dintr-o data ma uit la vecinul meu de scaun cu un nou respect.

Chiar daca inteleg miza putin insemnata pe care o acordau cei 3 semnatari proaspetei figuri politice, cred ca rezultatul e mai degraba datorat presiunii de a nu refuza pe cineva, indiferent de natura absurda a cererii. Prea adesea suntem victimele dorintei de a fi pe placul celor din jur, chiar daca acestia sunt simpli necunoscuti. In cultura noastra exista o mare incarcatura de impolitete in actul de a te uita in ochii cuiva si ai spune simplu: Nu!

6,66

Nu a fost lunga bucuria dnului Hurezeanu fata de decizia prin care Cristian Oprea a castigat procesul cu Traian Basescu [1], si uite ca "ziaristul" pentru care a a pus chezasie onoarea trustului sa iasa pe piata cu o un nou articol [2]. Sunt convins ca se va gasi o instanta care sa declare ca articolul ce invoca o cercetare si niste cifre clare (cu conotatii evidente) reprezinta tot o opinie.

Domnule Ursu, incercati sa mai rasfoiti cotidianul pe care il conduceti, chiar si fara presiunea unui proces intentat de presidentia Romaniei. Nu tot ce este legal este si deontologic.

[1] http://www.cotidianul.ro/ziaristul_oprea_l_a_ferit_pe_presedintele_basescu_de_dictatura-74864.html

[2] http://www.cotidianul.ro/basescu_un_presedinte_de_nota_6_66-75122.html

Eu votez!

Eu merg sa votez pentru interesele industriei IT, o industrie care in 2007 a facut aproape 10% din PIB-ul Romaniei, cu 0.5% din forta de munca.

Eu merg sa votez pentru interesele si valorile grupului socio-demografic 25-35 de ani. Bineinteles ca acestea nu sunt nici definiete, nici impartasite de toti cei intre 25-35, dar sunt valori conflictuale cu cele ale altor grupuri socio-demografice: nu cred ca ar trebui cheltuiti atatia bani pe pensii, cand Romania este gatuita de un trafic rutier infernal; nu cred ca ar trebui cheltuite sume uriase pe medicamente compensate, si vreau o politica de asigurari de sanatate eficienta si transparenta, etc.

Eu merg sa votez pentru cresterea relevantei politicilor urbane.

Eu merg sa votez pentru prioritizarea reformei invatamantului (in mod special cel universitar). Bugetul este unul, si va trebui sa sustina si reforma din administratie publica, si cea din sanatate, si cea din armata, etc.

Se fac cercetari sociologice pe structura prezentei la vot (varsta, profesie, mediu de resedinta, educatie, etc), iar intr-o societate asezata, importanta lor este covarsitoare pentru politicienii ce vin in fata electoratului. Vorba clipului de acum 4 ani [1]: "duminica [...], el voteaza! E bine sa votezi si tu!".

[1] http://www.youtube.com/watch?v=O3NODD38rf4&feature=related

Lipsa de rabdare

Constiinta faptului ca ai intrat la cea mai buna facultate poate actiona impotriva ta. Multi studenti sunt total incapabili de a participa intr-o organizatie studenteasca, pentru ca asta ar insemna acceptarea autoritatii unui alt student. Un student de la o alta facultatate confruntat cu o ierarhie organizationala se va intreba care sunt pasii pentru a putea promova. Sunt chiar multi ce se vor implica intr-o organizatie pentru ideile pe care aceasta le apara. Studentul la calculatoare va fi mai preocupat de ce X este cel ce ia decizii si nu el. Cel mai adesea isi va cheltui energia incercand sa demonteze ideile lui X, pentru ca aceasta este perceputa ca o metoda de promovare a propriei valori. Din pacate costurile includerii unui astfel de membru pentru organizatie/proiect sunt foarte mari.

Studentii nostri nu merg la vot din acelasi motiv pentru care nu participa in organizatii: considera ca a fi un vot in plus nu schimba nimic, dupa cum un executant in plus intr-o echipa nu schimba nimic. Valoare organizatiei, a grupului profesional din care fac sau vor face parte este cel mai adesea prea putin relevanta. Un vot exprimat in alegeri locale sau nationale nu reprezinta un vot pentru un anume candidat, ci reprezinta un vot pentru comunitatea din care faci parte. Votul meu a fost un vot pentru interesele tuturor grupurilor din care fac parte: grupul votantilor din mediul urban, grupul celor cu studii superioare, grupul celor din industria IT&C, grupul celor intre 30-35 de ani, etc.

Politicienii sunt alesi prin vot, iar realitatea este ca promovarea unor initiative IT&C sau initiative pentru tineri nu aduce voturi, spre deosebire de promovarea unei agende agricole (procentul cel mai mare de prezenta la vot este in mediul rural), eventual specifica grupului de varsta 50+.

Este dificil de trecut de la un sistem individualist in care recompensele si pedepsele vin prompt (cum e cazul scolii), la un sistem care efectele de termen lung sunt cele care cu adevarat creeaza valorile.

Don't waste time elsewhere

In aeroportul din Otopeni ruleaza o reclama de 60 de secunde de promovare a Romaniei. Dupa o serie de imagini idilece ce aveau pretentia de a prezenta Romania, marea incheiere a spotului lasa pe eran sa zaboveasca sloganul campaniei: "Don't waste time elsewhere". Imaginile mi s-au parut total lipsite de personalitate, dar sloganul m-a surprins prin lipsa totala de fluenta in engleza. Suna chiar prost. Sunt dispus sa accept unele compromisuri in formulare, pentru promovarea unui continut penetrant. Nu e cazul sloganului de fata. In primul rand spotul incerca sa prezinte Romania ca o destinatie turistica. Nu cred ca vreun turist se gandeste la vacanta ca o pierdere de timp. Cred ca un astfel de slogan este perceput ca si agresiv, poate chiar judgemental.

O dimensiune mai amuzanta a sloganului este traducerea: "Veniti in Romania sa vedeti cu se pierde cu adevarat timpul".

... medidatii pe marginea birocratiei de stat

Deseori a trebuit sa incerc sa calmez colaboratori apropiati nervosi din cauza lipsei de promptitudine a secretariatului Facultatii de Automatica si Calculatoare fata de solicitarile studentesti. Cel mai adesea, le explic ca birocratia noastra nu e neaparat mai ineficienta decat cea din Franta spre exemplu, singura diferenta importanta fiind ca o secretara dintr-o facultate vestica are de raspuns la cererile a 50 de studenti in vreme ce la noi exista o singura secretara la 650 de studenti. Cu alte cuvinte, vina nu o poarta secretara, ci sistemul.Vineri mi-a venit mie randul sa imi incerc fortele in dificila sarcina de a obtine o adeverinta de angajat UPB, deci de infruntat balaurul birocratic al Rectoratului. Am intrat in biroul de personal in care o secretara amabila mi-a dat adeverinta in mai putin de un minut.

Din pacate adeverinta trebuia stampilata. Asa ca am fost rerutat spre "Directia de informatizare si resurse umane". Aici mi s-a explicat scurt ca trebuie mai intai sa obtin semnatura dnului director inainte de a putea primi stampila mult dorita. Am ajuns astfel sa ma pozitionez strategic la usa dnului director. Si stai, si stai. Dnul director vorbea la telefon, asa ca am mai stat. In total mai bine de 20 de minute. Intre timp au mai venit inca 3 profesori, care s-au asezat docili la coada. Cand am ajuns in fata dnului director am incercat sa ii zic ca sistemul nu functioneaza bine, cand 4 cadre didactice ajung sa isi piarda 20 de minute in fata biroului sau. M-a expediat rapid: "Asta este parerea TA". Desi folosisem un ton politicos si persoana a doua plural, prin simpla mea pozitie critica am retrogradat la persoana a doua singular.

Problema nu e cu cele 20 de minute, ci cu sistemul care solicita angajatilor sa se prezinte umili in fata directorului pentru a lua adeverinta. Bineinteles ca directorul nu are acces la registrele de angajati si ca semneaza orice i se trimite de la secretariat, dar scurcircuitarea acestui lant prin plasarea stampilei direct la secretarea ce mi-a dat si adeverinta, nu i-ar mai fi oferit dnului director senzatia de control a institutiei. Aceasta senzatie este piatra de temelie a birocratiei de stat. Oamenii avanseaza ierarhic nu numai pentru un ban in plus la salariu, ci si pentru satisfacerea acestei senzatii.