Măsurând pasiunea de care se bucură subiectul în interacțiuni cotidiene, am putea spera într-o înțelegere nuanțată a numeroaselor limitări aduse de aplicarea principiilor. În realitate, deși ușor de enunțat în numeroase situații, echitatea este deseori mânuită cu stângăcie.
Sesiunile de examene sunt exerciții importante în aplicarea unor principii academice și de negociere a echității în relație cu alte considerații. De exemplu, deși mulți studenți valorizează corectitudinea examenelor, aceștia o definesc uneori hiper-procedural, cu atenția centrată pe precizia micilor calcule și nu pe distribuția rezultatelor finale. Discuțiile despre echitate devin discuții despre sutimi. Pe parcursul acestor discuții am reflectat la erorile sistemice ale aplicării principiului echității în evaluarea academică, ajungând la o concluzie optimistă: acestea sunt rare.
Discuția este importantă deoarece multe sisteme decizionale au limitări vizibile în obținerea echității. Un excelent exemplu în acest sens îl reprezintă un studiu realizat în urmă cu un an legat de deciziile de eliberare condiționată a deținuților [1]. Este vorba de o cercetare ce a analizat un număr de peste 1100 de verdicte în funcție de ordinea apariției lor în fața judecătorului. Reprezentarea grafică a relevat nu doar o tendința a probabilității de eliberare, ci un factor disruptiv important, ce apare marcat cu un cerculeț: mesele avute de judecător. Probabilitatea eliberării înainte de masa de prânz este 0%, dar se apropie de 70% imediat după aceasta.[1] http://lsolum.typepad.com/files/danziger-levav-avnaim-pnas-2011.pdf
erorile aplicarii principiului echitatii sunt rare sau aplicarile principiului echitatii sunt rare? :))
RăspundețiȘtergeresa concluzionam ca e mai bine ca studentii sa-si puna examenele dupa pranz?